Acasă » Știri » Sfinții 40 de Mucenici. Tradiții și obiceiuri

Sfinții 40 de Mucenici. Tradiții și obiceiuri

De: Cristian Lisandru 08/03/2019 | 17:39
Sfinții 40 de Mucenici. Tradiții și obiceiuri
Sfinții 40 de Mucenici. Tradiții și obiceiuri

Creştinii ortodocşi îi sărbătoresc sâmbătă pe Sfinţii 40 de Mucenici, soldaţi romani care pentru credinţa lor au fost omorâţi în vremea împăratului Licinius, din porunca guvernatorului Agricola, 9 martie fiind şi ziua în care s-a păstrat tradiţia de a se prepara şi împărţi mucenici copţi sau fierţi.

Sfinţii 40 de Mucenici au pătimit în oraşul Sevastia din Armenia, în vremea împăratului roman Licinius (307-323). Cei 40 de mucenici, originari din Capadocia (Asia Mică), erau ostaşi în Legiunea a XII-a Fulminata, staţionată la Melitene (Armenia) şi condusă de guvernatorul Agricola. Împăratul Licinius, după ce, în anul 313, a semnat împreună cu Sfântul Constantin cel Mare, cumnatul său, Edictul de la Mediolanum (Milano de astăzi), prin care se acorda libertate religioasă creştinilor, a pornit o prigoană împotriva acestora din partea de răsărit a Imperiului Roman, în urma unui conflict de interese cu augustul Occidentului.

În armata romană exista obiceiul ca principalul cult să fie adresat împăratului. Cei 40 de ostaşi romani din Legiunea a XII-a Fulminata au refuzat să se jertfească împăratului şi zeilor, motiv pentru care au fost întemniţaţi, iar, opt zile mai târziu, au fost judecaţi și apoi uciși.

Numele celor 40 de Sfinţi Mucenici sunt Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie.

Sfinții 40 de Mucenici

Sfinții 40 de Mucenici. Au fost osândiți să stea toată noaptea în mijlocul unui lac

Soldaţii au fost osândiţi, în vreme de iarnă, să stea toată noaptea în mijlocul unui lac din apropierea Sevastiei. Pe când se aflau în mijlocul apei, unul dintre ei, ieşind din lac, a fost băgat în apă caldă şi a murit. Văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei, unul dintre ostaşii care erau de pază acolo a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat.

A doua zi, trupurile soldaţilor au fost arse, o parte din cenuşă fiind aruncată în apă, iar alta, cumpărată de creştini de la cei ce i-au ucis. Osemintele lor, câte au mai rămas în cenuşă, au fost găsite în prima jumătate a secolului al V-lea de credincioasa Pulcheria, sora împăratului Teodosie al II-lea (408-450), într-o capelă în pământ, în afara zidurilor Constantinopolului, unde fusese odinioară casa şi grădina unei diaconiţe cu numele de Eusebia şi deasupra cărora se construise o biserică mai mare, în cinstea martirului Thyrus.

O parte din aceste moaşte se află în capela familiei Sfântului Vasile cel Mare din provincia Pont (Asia Mică). În această capelă au fost înmormântaţi Sfinţii Vasile cel Mare, Macrina cea Tânără, sora arhiepiscopului Cezareii Capadociei, şi Emilia.

Sfinții 40 de Mucenici. Tradiţii şi obiceiuri de Mucenici

Potrivit tradiţiei, în ziua de 9 martie, gospodinele prepară mucenici, care pot fi pregătiţi ca o prăjitură cu miez de nucă şi miere sau un aluat în forma cifrei opt, fiert în apă cu mirodenii şi nucă. Mucenicii se împart la rude, vecini, oameni sărmani, pentru pomenirea celor morţi, dar şi pentru belşugul viitoarelor recolte.

Se mai spune că, în această zi, poarta cerului se deschide şi moşii se întorc între cei din care s-au ridicat. Situarea acestei sărbători în preajma echinocţiului nu este întâmplătoare, pentru că, în viziunea populară, trecerea între cele două lumi se poate face numai urmând drumul Soarelui.

Sărbătoarea mucenicilor trebuie pusă şi în legătură cu pregătirea pământului pentru noul an agricol şi a uneltelor necesare.

Tot pe 9 martie se încheie perioada cunoscută ca „zilele babelor” şi începe săptămâna moşilor.

Sărbătoarea Măcinicilor sau Mucenicilor, a cărei zi centrală este 9 martie, începe de fapt cu o zi înainte, cu Focurile de Măcinici, şi se încheie pe 11 martie, cu Beţia rituală. Incinerarea simbolică a spiritului iernii şi renaşterea spiritului verii se realizează, simbolic, prin aprinderea focurilor rituale, în dimineaţa zilei de Măcinici, 9 martie, echinocţiul de primăvară pe stil vechi.

În Banat, copiii scormoneau şi băteau cu „botele” (beţele) în foc, iar mamele lor împrăştiau cenuşa rămasă după stingerea jarului în jurul caselor şi adăposturilor de animale şi păsări. Focurile de Măcinci erau considerate purificatoare – curăţau spaţiul de forţele malefice în ultima zi a anului vechi şi în prima zi a anului nou, profilactice – preveneau neplăcerilor aduse oamenilor de şerpi şi de insecte pe timpul verii, fertilizatoare pentru grădini, livezi şi vii prin împrăştierea cenuşii pe pământ.

Sfinții 40 de Mucenici

Sfinții 40 de Mucenici. Cele 44 de pahare

În ziua Mucenicilor se trasează hotarul dintre iarnă şi vară, dintre zilele aprige ale Dochiei şi cele călduroase ale Moşilor. În această zi s-au suprapus două sărbători de înnoire sezonieră a timpului: ultima zi a Babei Dochia când, conform tradiţiei, aceasta moare şi se preface în stană de piatră, şi prima zi a Moşilor, jertfiţi şi transformaţi în cenuşă pe rugul funerar, pentru dreapta lor credinţă.

Obiceiul de a bea de Mucenici 40 sau 44 de pahare cu vin, la începutul anului agrar, este o reminiscenţă a sărbătorilor bahice ale antichităţii. Oamenii credeau că vinul băut de Măcinici se transformă, de-a lungul anului, în sânge şi putere de muncă. Dacă cineva nu putea să bea 40 de pahare cu vin, trebuia să guste sau cel puţin să fie stropit cu vin. Numărul paharelor de vin băute ar corespunde cu numărul Sfinţilor Mucenici din Sevastia, care poartă diferite nume, în funcţie de zonă – Moşi, Sfinţi, Sfinţişori sau Măcinici.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Medicii au făcut anunțul despre Florin Piersic! Care e, de fapt, starea maestrului: „A început procesul de...”
Medicii au făcut anunțul despre Florin Piersic! Care e, de fapt, starea maestrului: „A început...
Simona Halep s-a dus să mănânce la Gigi. Ce prețuri a găsit la restaurant
Simona Halep s-a dus să mănânce la Gigi. Ce prețuri a găsit la restaurant
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Ce s-a ales de Dan Bordeianu, fostul iubit al Adelei Popescu. Din ce face bani și cu ce se ocupă acum actorul celebru din telenovele
Ce s-a ales de Dan Bordeianu, fostul iubit al Adelei Popescu. Din ce face bani...
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander într-un lansator-momâie lăsat de ucraineni în câmp
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
ANALIZĂ Câte tancuri mai are Putin? De ce e vital pentru Rusia să încerce forțarea capitulării Ucrainiei până în 2026
ANALIZĂ Câte tancuri mai are Putin? De ce e vital pentru Rusia să încerce forțarea...
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Ce fotografie a postat Florin Piersic Jr. la scurt timp după ce tatăl lui a fost operat! Actorul a transmis un mesaj dureros: „Îmi lipsesc lacrimile”
Ce fotografie a postat Florin Piersic Jr. la scurt timp după ce tatăl lui a...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează de 40 de ani. „Mie nu mi-au plăcut niciodată bărbații mici de statură.”
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la...
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Planta pe care și tu o ai în bucătărie care ține păianjenii departe de casa ta. Oamenii îi adoră aroma, arahnidele fug de ea
Planta pe care și tu o ai în bucătărie care ține păianjenii departe de casa...
Ce conține, de fapt, borșul de la Maggi cumpărat din supermarket. Sute de mii de români îl preferă și îl folosesc în ciorbă
Ce conține, de fapt, borșul de la Maggi cumpărat din supermarket. Sute de mii de...
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui...
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rezultatele noului front deschis de Rusia în Ucraina: avans de aproximativ 5 km în teritoriul ucrainean, cucerirea unor aşezări de graniţă
Rezultatele noului front deschis de Rusia în Ucraina: avans de aproximativ 5 km în teritoriul...
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste lucruri
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste...
Familiile regale au luat cu asalt o stațiune românească. Aici e Raiul pe pământ
Familiile regale au luat cu asalt o stațiune românească. Aici e Raiul pe pământ
Bancul de sâmbătă | Emmanuel cel mic se mută la sat și cumpără cu 100 de euro un măgar
Bancul de sâmbătă | Emmanuel cel mic se mută la sat și cumpără cu 100...
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat,...
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Mesajul transmis de Sebastian Dobrincu, după despărțirea de artista Ioana Ignat: ”Învinge durerea”
Mesajul transmis de Sebastian Dobrincu, după despărțirea de artista Ioana Ignat: ”Învinge durerea”
Legătura neștiută dintre Anca Serea și Andreea Raicu. Ce s-a întâmplat între cele două
Legătura neștiută dintre Anca Serea și Andreea Raicu. Ce s-a întâmplat între cele două
Ce dobândă oferă Raiffeisen, CEC Bank și Banca Transilvania dacă pui bani în contul de economii. O primești lunar, în funcție de suma pe care o ai în cont
Ce dobândă oferă Raiffeisen, CEC Bank și Banca Transilvania dacă pui bani în contul de...
3 alimente pe care nu e bine să le mănânci zilnic. Unele dintre ele sunt adorate de români, sunt consumate dimineața și seara
3 alimente pe care nu e bine să le mănânci zilnic. Unele dintre ele sunt...
×